Optimism în privinţa lui Schumacher. Care sunt ultimele veşti despre starea de sănătate a fostului pilot

schumacher-2003_2776670b

Managerul de imagine al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a confirmat, printr-o scrisoare către reprezentanţii mass media, că starea de sănătate a fostului campion mondial de Formula 1 este stabilă, informează prosport.ro.

“Starea lui Michael este stabilă, dar doctorii îl ţin în continuare sub observaţie atentă”. Acelaşi lucru a fost anunţat, printr-un comunicat de presă, şi de către reprezentanţii spitalului din Grenoble în cursul zilei de luni, 6 ianuarie.

Cotidianul Bild susţine că echipa medicală caută cea mai bună variantă de continuare a tratamentului, dar nu se poate pronunţa asupra momentului în care Michael Schumacher va fi scos din coma indusă.

Pericolul este în continuare prezent, iar doctorii francezi sunt extrem de precauţi. Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori.

Starea de sănătate a pilotului german Michael Schumacher “s-a ameliorat uşor”, a anunţat, luni, un apropiat al septuplului campion mondial al Formula 1, informează AFP.

Potrivit medicilor de la spitalul din Grenoble, starea lui Schumacher arată “uşoare semne de îmbunătăţire”, a precizat acest apropiat pentru agenţia Sid, adăugând că totuşi starea pilotului este critică.

sursa: prosport.ro

Foto: telegraph.co.uk


Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește SPORT9.RO pe FACEBOOK!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>